O tânăra care a trăit un coșmar mai mulți ani alături de partenerul său a vorbit despre momentul în care a reușit să scape din teroare. Rosie a scăpat ca prin minune de furia bărbatului, după o cursă cu taxiul. Mămica a folosit doar 5 cuvinte pentru a scăpa de agresor.
Rosie Frankish, în vârstă de 26 de ani, din Warrington, în Cheshire, este traumatizată de fostul său partener.
În 2020, Rosie a pus capăt relației. După doi ani, Daniel a luat legătura cu ea, sub pretextul că vrea să vadă copiii: „I-am spus că încă mai poate vedea copiii, dar altcineva va fi prezent la întâlniri”.
Daniel a reacționat furios, iar după câteva zile a fost închis pentru că a atacat un străin. După ce a fost eliberat, în decembrie anul trecut, s-a dus imediat în casa în care Rosie locuia cu copiii.
„M-am trezit în jurul orei 23:30 de un bubuit puternic. Am coborât să deschid ușa din spate, dar el a intrat prin grădină. Îmi spunea că este vina mea, că i-am luat familia și că va trebui să plătesc pentru asta”.
Bărbatul cu care are doi copii a încercat să o omoare în seara respectivă. Norocul său a fost un șofer de taxi care venise să îi preia pe cei doi la cererea lui Daniel. După ce și-a bătut partenera mai bine de 6 ore, individul a vrut să meargă la apartamentul său să își schimbe hainele.
„Călătoria cu taxiul a durat doar aproximativ 10 minute, dar mi s-a părut o veșnicie. În acele momente îmi treceau tot felul de lucruri prin cap, m-am gândit să mă arunc pe drum sau să țip pe geam după ajutor.
Când Daniel a coborât, am rămas în taxi și fără să-mi mișc deloc fața, i-am spus șoferului: Doar condu. Doar pleacă. Acum. În timp ce șoferul a plecat, Daniel a apucat ușa, încercând să intre înapoi.”, a declarat tânăra.
În declarația pe care a făcut-o în instanță Rosie a povestit: „Din punct de vedere psihologic, acest lucru m-a afectat. Nu pot dormi. Simt că nu pot vorbi cu nimeni î afară de familia mea. Când închid ochii, îi pot vedea chipul din noaptea aceea. Îmi plăcea să fiu singură, dar acum nu pot face asta.”
Daniel Little are în istoricul său 17 condamnări pentru 34 de infracțiuni, inclusiv pentru violență. În acest caz, individul a primit trei ani și șapte luni de închisoare.
Rosie a susținut că atacul pentru care Little a fost închis a fost punctul culminant al unei lungi perioade de abuz.
„Eram însărcinată în trei luni când m-a prins de păr într-o ceartă. Când ieșeam la plimbare, trebuia să țin ochii în jos, la cărucior, ca să nu mă pot uita la alți bărbați. Când stăteam în casă trebuia să îi dau telefonul meu. M-a îndepărtat de toți prietenii și familia mea”, a mai povestit tânăra.